De ce luna ne arata mereu aceeasi fata

I: De ce Luna ne arata mereu aceeasi fata? Este o coincidenta?

R: Nu este o coincidenta. Acest tip de rezonanta sau sincronizare a miscarilor de rotatie si revolutie a unui satelit, astfel incat sa arate aceeasi fata catre planeta in jurul careia orbiteaza este relativ des intalnit. El este datorat unor modificari in timp in miscarea de rotatie datorate efectului mareic, care tinde sa mareasca sau sa micsoreze perioada de rotatie a unui satelit pana cand el va avea acceeasi fata intoarsa catre planeta. In cazul in care satelitul are o masa apropiata de cea a planetei cum este cazul lui Pluto si al satelitului Charon efectul se produce si invers intr-o masura comparabila ducand orientarea unica si a planetei in raport cu satelitul.
Explicatia pentru ca aceasta sincronizare a miscarilor se produce este urmatoarea: intr-un sistem format din doua corpuri planeta-satelit ambele corpuri exercita un efect mareic unul asupra celuilalt, efect care duce la o usoara deformare a obiectelor fiecare pe directia celuilalt obiect. Deformarea nu se produce doar pe partea orientata catre planeta a satelitului, respectiv pe partea orientata catre satelit a planetei ci si pe partea diametral opusa a obiectelor. Exagerand proportiile fenomenului obiectele tind sa devina din sfere elipsoizi. Deformarea este insa mica in raport cu dimensiunile obiectelor si depinde de masele celor doua obiecte. Efectul mareic al Lunii asupra Pamantului este mai mic decat cel al Pamantului asupra Lunii.
Revenind la problema noastra, daca satelitul se roteste astfel incat nu are orientata constant aceeasi fata catre planeta, aceasta deformare nu se va produce constant in acelasi loc de pe suprafata ci va tinde sa migreze odata cu rotatia satelitului pastrandu-si orientarea catre planeta. Obiectele in cauza insa sunt relativ rigide si revenirea obiectului la forma initiala intr-un loc dupa trecerea momentului deformarii nu se produce instantaneu, rocile prezentand o oarecare rezistenta, formandu-se astfel un soi de „val” al deformarii suprafetei care va avansa odata cu rotatia satelitului si care va ramane in urma zonei deformate la un moment dat, respectiv se va afla inaintea ei daca perioada de rotatie a satelitului e mai lenta decat cea de revolutie in jurul planetei. Efectul acestui „val” este de a incetini respectiv a accelera in timp rotatia satelitului deoarece zona in care scoarta satelitului e deformata va fi atrasa gravitational ceva mai puternic de catre planeta, aparand astfel o forta care atunci cand rotatia e mai rapida se va opune acestei rotatii, respectiv invers in cazul in care rotatia e mai lenta. Se vede deci ca situatia respectiva este un fel de stare de echilibru la care un satelit tinde sa ajunga. De mentionat insa ca efectul se manifesta lent si atingerea acestei pozitii de echilibru se face in timp indelungat.

O intrebare fireasca acum ar fi de ce nu se intampla acelasi lucru si reciproc, adica rotatia Pamantului sa se sincronizeze treptat astfel incat sa arate aceeasi fata catre Luna. Ei bine raspunsul este simplu. Se intampla, insa datorita faptului ca masa Lunii este mai mica efectul este ceva mai lent. In plus Pamantul este ceva mai putin rigid decat Luna datorita oceanelor care nu opun o rezistenta atat de mare deformarilor mareice diminuandu-se astfel mai mult efectul. In timp indelungat insa si rotatia Pamantului a resimtit acest efect, timpul de rotatie al planetei noastre scazand de la aproximativ 8 ore cat era in perioada de formare a planetei pana la cele 24 de ore de acum. Incetinirea insa este de o secunda la o suta de mii de ani.

1543_resized

Foto: Lucian Curelaru / noiembrie 2012 / Skywatcher Travelmax 90mm/1250mm + Canon 1100D

Back To Top