Formele constelatiilor in trecut si viitor

I: De ce configurația constelațiilor este aceiași? Altfel spus: De ce nu se mișcă stelele din interiorul unei constelații unele relativ la celelalte? Faptul că din antichitate până acum, constelațiile sunt ”aceleași” ca formă și dimensiuni, face să gândești că stelele din care este formată o constelație sunt ”înțepenite” undeva în univers. Ori asta nu o cred.

R: Pai este corect sa nu credeti pentru ca nici nu este asa. Stelele din interiorul unei constelatii se misca unele relativ la celelalte dar aceasta miscare este extrem de lenta. Informatia ca forma si dimensiunile constelatiilor ar fi aceleasi din antichitate si pana acum este eronata dar as putea zice „nu foarte eronata” Probabil ca toata lumea stie ca fizica pe care o invatam la scoala prezinta de multe ori lucrurile ignorand unele efecte de mici proportii care sunt considerate „neglijabile”pentru ca efectul lor e foarte mic dar formulele ar fi mult mai complicate daca am introduce si acele efecte. Ei bine si in acest caz daca ne-am intoarce cu 2000 de ani in urma si am privi cu ochiul liber constelatiile ni s-ar parea probabil identice. Daca insa am masura distantele relative de pe cer dintre stele am constata ca lucrurile nu stau chiar asa si ca exista mici modificari de pozitie dar doar la unele dintre stele. Deci putem spune ca, daca ne multumim cu o precizie „ochiometrica”, nu vom remarca decat greu modificari in formele constelatiilor din antichitate si pana acum si ca acele modificari ar putea chiar trece neobservate. Daca am merge insa la o scara de zeci de mii de ani deja modificarile vor fi evidente. Deci constelatiile isi schimba forma in timp doar ca miscarea este extrem de lenta si efectele se vad in perioade enorm de mari de timp.

Daca tot am deschis acest subiect voi incerca sa explic mai pe larg cum stau lucrurile. In 1718 astronomul Edmond Halley, foarte popular pentru descoperirea periodicitatii cometelor dar mai ales pentru cometa care ii poata numele, a incercat sa compare pozitiile actuale a unor stele stralucitoare cu pozitile acelorasi stele din lucrarea Almagesta a lui Ptolemeu. Astfel a constatat ca unele stele s-au miscat in acest interval de timp. Sirius si Arcturus parea sa se fi miscat cu aproximativ 30 minute de arc spre sud, adica dimensiunea aparenta pe cer a Lunii pline (Puteti vedea mai sus o simulare realizata cu software-ul Stellarium in care puteti observa miscarea lui Sirius in perioadele precizate plus pozita din mileniul urmator ). Totusi intervalul de timp in care s-a produs aceasta miscare a fost de aproximativ 1600 de ani. Alte stele insa nu s-au miscat in acest interval de timp, sau cel putin nu suficient de mult cat miscarea lor sa poata fi remarcata folosind informatiile furnizate de Ptolemeu care fireste nu aveau o precizie prea mare.

Cea mai mare miscare aparenta a unei stele pe cer este cea a Stelei lui Barnard, o stea aflata aproximativ 6 ani lumina de noi ( a patra stea in topul celor mai apropiate stele ) dar invizibila cu ochiul liber. Miscarea acestei stele a fost masurata de astronomul E E Barnard in 1916 si s-a constatat ca este de 10.3 secunde de arc pe an. Pentru a parcuge o distanta aparenta pe cer egala cu cea a Lunii pline aceasta are nevoie de circa 175 de ani. Cum ziceam insa , desi apropiata aceasta stea este putin stralucitoare si fiind invizibila cu ochiul liber a fost remarcata doar tarziu , initial prin 1890 cand s-a observat ca este foarte apropiata si apoi de catre Barnard care a remarcat viteza ei mare de deplasare. In general insa viteza de miscare a majoritatii stelelor pe cer este de zeci sau sute de ori mai mica in comparatie cu viteza Stelei lui Barnard, deci pentru a reveni la miscari celei a Lunii pline e nevoie de mii sau zeci de mii de ani. Este clar deci ca modificarea notabila cu ochiul liber a formei constelatiilor de pe cer se produce in astfel de intervale imense de timp.

Haideti insa sa vedem si care e explicatia acestui fenomen. In primul rand trebuie sa clarificam faptul ca stelele dintr-o constelatie nu au neaparat o legatura fizica intre ele , constelatiile fiind formate din stele care in cele mai multe cazuri sunt aflate la distante foarte diferite, dar noi nu percepem acest lucru pentru ca vedem doar un punct luminos pentru fiecare. Ganditi-va ca sunteti pe o campie imensa intr-o noapte si ca undeva in departare se afla cateva lumanari aprinse. Nu veti putea spune care e mai aproape si care e mai departe..veti vedea doar o insiruire de lumini. La fel vedem si noi constelatiile. Sa extindem putin experimentul nostru. Daca una din lumanari ar fi tinuta de o persoana aflata mai aproape si o a doua de o persoana aflata la distanta si am cere ambelor persoane sa faca un pas noi am percepe miscarea luminii mai apropiate ca fiind mai mare in timp ce miscarea lumanarii indepartate probabil ar fi aproape insesizabila.

La fel se intampla si cu stelele dintr-o constelatie dar trebuie sa tinem cont ca distanta de la noi pana la majoritatea stelelor este imensa.. as zice chiar greu de imaginat. De exemplu distanta pana la Alfa Centauri ( steaua cea mai apropiata de Soarele nostru ) este de 260.000 ori mai mare decat distanta dintre Pamant si Soare. Alfa Centaurii se afla la o distanta de aproximativ 4 ani lumina, in timp ce majoritatea stelelor vizibile cu ochiul liber pe cer sunt la distante care sunt in medie de zeci sau sute de ani lumina.  De exemplu tranzitul lui Venus peste discul soarelui dureaza 6-8 ore si Venus se afla cu aproximatie la 1/3 din distanta Soare-Pamant si se misca cu 35 kilometrii pe secunda ( adica vreo 125.000 kilometrii pe ora ). Deci daca am amplasa un astru cu aceeasi viteza de deplasare undeva langa Alfa Centauri la o distanta de aprox 800.000 de ori mai mare va dati seama cat de lent s-ar percepe miscarea ei.  E adevarat ca stelele se misca in galaxie cu viteze putin mai mari dar nu cum mult.. De exemplu soarele nostru se deplaseaza in jurul centrului galaxiei cu o viteza de circa 220 kilometrii pe secunda, deci aproximativ de sase ori mai repede decat Venus. Adaugand insa si faptul ca majoritatea stelelor pe care le vedem cu ochiul liber in constelatii sunt la distante considerabil mai mari , in medie de cateva zeci de ori , decat Alfa Centauri ne putem convinge ca miscarile stelelor pe cer le vom percepe ca fiind extrem de lente, in plus diferenta de distanta face ca miscarile sa fie percepute diferit. Pe de alta parte exista si unele situatii in care cateva din stelele dintr-o constelatie sa fie vecine si in spatiu ceea ce face ca miscarea lor sa fie apropiata ca viteza si directie facand ca unele forme din constelatii sa se pastreze aparent neschimbate pentru perioade chiar si mai mari de timp.

In final va voi propune o animatie ce va prezinta evolutia intr-un interval de 40.000 de ani a uneia dintre cele mai populare constelatii de la noi: Carul Mare ( Ursa Mare )

output_1JqIAp

Back To Top